Implantul dentar

peter-kasprzyk-U1gvhqVQ2kQ-unsplash.jpg

Foarte multi pacienti se prezinta in clinica noastra solicitand inserarea unor implanturi dar la o evaluare atenta se observa ca nu au suficient os, necesitand operatii suplimentare. De aceea ne-am decis sa discutam despre acest subiect si mai precis despre augmentarea osoasa: ce presupune si cum putem sa o evitam.

Din pacate, la noi in tara, pana in urma cu ceva timp, prea putini medici stomatologi promovau implantologia orala: in mare parte din cauza costurilor crescute pe care acest domeniu le implica, dar si a personalului supraspecializat care trebuie sa tina tot timpul pasul cu evolutia rapida a acestei specialitati. Drept urmare, majoritatea pacientilor se prezinta dupa mai multi ani de la extractie, cand osul care a sustinut odata dintele s-a resorbit aproape complet.

Pentru a putea beneficia de o terapie implantara, osul trebuie refacut prin tehnici speciale de augmentare osoasa ce presupun adaugarea unor materiale (os de la pacient, os bovin, materiale sintetice etc,) care trebuie stabilizate la nivelul defectului si acoperite cu tesut moale (gingie). Apoi pacientul trebuie sa astepte 9 luni, timp in care organismul formeaza si organizeaza tesutul osos la acel nivel. Ulterior se insera implantul, urmand etapa de osteointegrare a acestuia, ce dureaza aproximativ 6 luni la maxilar si 4 luni la mandibula. Dupa tot acest timp pacientul va putea primi o restaurare protetica (lucrare) pe implanturi.

In cazul in care exista suficient tesut osos cat sa poata stabiliza un implant dar nu sa il si inconjoare, se poate face operatia de augmentare osoasa impreuna cu inserarea implantului. Dupa 9 luni pacientul primeste direct restaurarea protetica (lucrarea) pe implanturi.

Mai trebuie mentionat faptul ca momentan, pe plan mondial, nu se mai insera implanturi in zona frontala maxilara fara o augmentare anterioara de tesuturi dure si moi, deoarece alfel, rezultatul estetic final este deseori nesatisfacator.

Pacientii sunt reticenti de multe ori din cauza perioadei mari de asteptare sau a costurilor mai crescute, dar odata rezultatul obtinut nu se poate compara cu slefuirea dintilor sanatosi de langa cel lipsa si inlocuirea lui printr-o lucrare. Pentru a preveni necesitatea unor interventii chirurgicale suplimentare este indicat sa va prezentati la medic cat mai aproape de momentul extractiei. Ideal ar fi ca extractia sa fie practicata de medicul implantolog, pentru a sti exact patologia din acel moment, in functie de care se va recomanda inserarea implantului la o anumita perioada. In acest fel se poate stabili un plan de tratament cu cele mai bune rezultate pe termen lung.

Stomdas Bacau